Tango pe gheatza

Dorinţă

2009-11-08T21:19:00.007+02:00

. . . aş fi vrut sa merg cu tine la concert . . . să îmi reazem capul pe urmărul tău, învăluită de liniştea de a fi cu tine . . . să te ţin de mână şi să îţi spun şoptit: "Amado mio . . . astă-seară vei fi al meu!"

P.S. În cazul în care motivele evocate mai sus nu sunt suficiente, mai adaug un altul: "Am nevoie de puţină artă şi cultură în viaţa mea!"

Broken

2009-07-18T17:47:00.004+03:00

Mi-am promis că nu mai fac asta niciodată, că nu mă las pradă sentimentelor. Orice ar fi rămân rece, indiferentă. Şi iata-mă, din nou, în genunchi, în mijlocul camerei, cu lacrimi ce-mi înceţoşează vederea, strângând bucăţele din sufletul meu împrăştiate pe covor. Dar partea cea mai grea nu e aceasta. Aşez cu grijă fiecare fărâmă pe biroul de lucru. Cu răbdarea unui bătrân, pun fiecare parte la locul potrivit, ca şi cum aş face un puzzle cu 1500 de piese. Aranjez apoi produsul de artizanat, destul de şubred, în carcasa de unde a căzut. Din nou, poate funcţiona.

Partea grea ţine de refacerea acestuia, de puterea de a o lua de la capăt ştiind că în scurt timp, îl vei vedea din nou răsfirat pe podea.

Regret

2009-06-10T18:48:00.003+03:00

L-a pierdut pe Roşcovan. Mi-au mai rămas nouă căţeluşi, sper ca ei sa fie mai norocoşi.

În urmă cu trei zile l-am "internat" pe Roşcovan la cabinetul veterinar, pentru a fi monitorizat. Nu mai mânca nimic, era foarte slăbit. I s-au administrat vitamine şi a fost ţinut cu perfuzii. Dar, în final, toate s-au dovedid a fi fără rost. Ca să nu se mai chinuie, astăzi a primit injecţia fatală.

Îmi pare atât de rău!

Orfanii

2009-06-08T21:38:00.020+03:00

În urmă cu câteva zile, cineva a abandonat 10 căţeluşi, sperând poate că cineva îi va găsi sau dorind să le ofere cea mai chinuitoare moarte. Norocul a fost de parte micuţilor. Întâmplarea face ca după câteva minute după ce s-a produs acest abandon, să treacă pe acolo părinţii mei. Mai mare le-a fost mirarea când au văzut ghemotoacele de blană pufoasă unul peste altul. I-au adus acasă. Toată lumea a fost extrem de sensibilizată, iar micuţii s-au făcut plăcuţi încă din prima clipă. Cum să nu îi iubeşti? Drăgălaşi şi inocenţi, cum e mai rău, îţi declanşează imediat afectivitatea şi dorinţa de a-i ocroti. I-am vaccinat şi acum se află într-un proces de deparazitare, urmează şi o băiţă pentru fiecare. Cum am spus, sunt zece, trei mai mărişori şi şapte mai mari decât o cârtiţă. Nu îi pot păstra pe toţi, deşi mi-aş dori. Dacă cineva doreşte o fiinţă fără multe pretenţii, jucăuşă, loială şi poate să îi ofere un cămin, grijă şi iubire, aş dori să mă anunţe. Voi încerca să îi plasez pe fiecare.
Cineva mi-a spus că dacă îi urmăresc pe fiecare, voi descoperi că, asemeni oamenilor, şi câinii au caracterele lor. Astfel, am remarcat câteva personalităţi, am să încep cu leaderul, gata să îşi încerce forţele cu cei mari; „femeia mărunţică”, dar puternică, nu ţi-ai fi dat seama după înfăţişare; Sleepy, somnorosul, leneşul, impasibilul, chiar dacă ar ploua cu colaci, tot ar rămâne nepăsător, neclintit de la programul său; popularul, cu blăniţă maronie, ce se face iubit de toată lumea; Lupişorul – independentul; timidul, retrasul, cel care nu se amestecă în treburile altora şi mai e Roşcovanul, care are alură de câine de rasă. Încă nu mi-am dat seama ce individualitate prezintă, în primul rând a fost destul de lacom la mâncare, poate fiindcă a fost privat de la ea. Apoi s-a îmbolnăvit, şi l-am asemuit cu „copilul bolnăvicios” care are nevoie de foarte multă atenţie. Au mai rămas trei: Cleo – căţeluşa care are câteva trăsături din rasa ciobănesc german, este autoritară, îi place să deţină controlul, genul de „femeie şef”, Luna – căţeluşa albă cu coada ciuntă, e foarte prietenoasă, denotă o naivitate aparte şi Baloo – câinele foarte simpatic, puţin lacom şi egoist, nu vrea să împartă mâncare cu alţii.
Aceste sunt preocupările mele mai recente. Câtorva nu am reuşit să le găsesc un nume care să îi reprezinte. Nu mă îndoiesc că viitorii lor stăpâni vor născoci apelative potrivite.

Il y a longtemps que je t'aime, jamais je ne t'oubllierai

2009-06-07T21:46:00.012+03:00

Ieri am urmărit The Painted Veil, un film cu Naomi Watts şi Edward Norton. M-a emoţionat şi m-a impresionat. Am plâns alături de Kitty Fane la pierderea soţului, ca şi cum m-ar fi afectat direct. Cred că melodia de pe coloana sonoră a fost de vină pentru izbucnirea mea, sau poate altceva.

Am dat un search pe internet şi am găsit-o, A la claire fontaine se numeşte. I-am mulţumit îndelung celui care a creat şi împărtăşit minunile internetului lumii întregi, chiar poţi găsi orice.

Cred că limba franceză este cu siguranţă a îndragostiţilor, extrem de melodioasă, romantică, şi totodată capabilă să dea glas celei mai profunde dureri. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multă franceză, mă tot gândesc să încep nişte cursuri.

Iată răspunsul meu: il y a longtemps que je t'aime . . . jamais je ne t'oubllierai . . .

De una singură

2009-06-04T20:35:00.007+03:00

Mi-a revenit apetitul pentru citit, de fapt, l-am forţat, pentru a-mi alunga aceleaşi gânduri obsedante ce îmi dau târcoale de ceva vreme, ca nişte vulturi răbdători, gata să se înfrupte din slabiciunile mele. M-am închis în baie şi, printre clăbuci, am citit şi câteva file din cele"100 de cărţi ce trebuie să le ai în bibliotecă".

Din ce în ce mai mult simt nevoia de a fi singură. Prefer să nu vorbesc cu nimeni, să dorm mult şi să uit. Nu sunt prea mulţumită de mine, când spun "prea" vreau sa zic "deloc". Parcă simţămintele mele sunt date peste cap. Mai des mă invadează ideea singurătăţii . . . suntem pe cont propriu . . . în viaţă, până şi în iubire, în toate.

...

2009-03-28T20:36:00.004+02:00

„Mi-e dor de tine, dar nu ştiu dacă e bine”. . . E simplu să spui . . . şi apoi să anulezi totul . . . e simplu să spui, de fapt . . . nimic.
Ori iubeşti, ori nu iubeşti!
Când ajungi să te întrebi dacă e bine sau nu, când începi să o analizezi, să o conteşti . . . ceva s-a pierdut, şi-a pierdut din amploare . . . e sfârşitul a tot ce a fost frumos.
Dacă trecem iubirea prin prisma logicii/raţionalului ea devine doar o serie de reacţii chimice petrecute în creier . . .cu siguranţă nu va mai părea atâta de minunată şi de scumpă . . . doar rece, seacă, cenuşie ca materia însăşi.
Sentimentul de iubire ţi-e dat ca să-l trăieşti, nu să-l combaţi cu raţiunea şi să-l faci neînsemnat . . . e mult prea fragil şi mult prea preţios.

„Nimeni nu poate interzice dragostea, nici măcar Dumnezeu. Fiindcă dragostea se naşte în inima noastră, în adâncul sufletului şi nimeni nu o poate judeca sau distruge.”

Nu e aşa, dragostea e cel mai simplu de distrus, o distrug conjuncturile şi mai ales persoanele implicate, lipsa de comunicare, egoismul, lucrurile care se fac şi care nu se fac, cuvintele spuse şi nespuse. Ar trebui închisă într-o cameră sterilă, simplă, albă, la care să nu aibă acces nimeni, să se păstreze neatinsă o veşnicie. Nici măcar sufletul nu e lăcaşul potrivit pentru ea. Ar trebuie purtată în palme, adăpostită, ca un fir de nisip pe care cea mai mică adiere de vânt l-ar putea spulbera.

Marile despărţiri sunt mai puţin spectaculoase, sunt mute, când nu mai e nimic de spus şi de ascultat.

In God’s Hands

2009-03-27T20:43:00.018+02:00

I looked at your face I saw that all the love had died

I saw that we had forgotten to take the time

I, I saw that you couldn’t care less about what you do

Couldn’t care less about the lies

You couldn’t find the time to cry

We forgot about love

We forgot about faith

We forgot about trust

We forgot about us

Now our love’s floating out the window

Our love’s floating out the back door

Our love’s floating up in the sky in heaven

Where it began back in God’s hands

You said that you had said all that you had to say

You said baby it’s the end of the day

We gave a lot but it wasn’t enough

We got so tired then we just gave up

Now our love’s floating out the window

Our love’s floating out the back door

Our love’s floating up in the sky in heaven

Where it began back in God’s hands

We didn’t respect it

We went and neglected it

We didn’t deserve it

But I never expected it

Oh, it didn’t last

It’s a thing of the past

No, we didn’t understand

Just what we had

Oh, I want it back

Just what we had

I want it back

Oh just what we had

Nelly Furtado - In God’s Hands

"Cu tine, când tu nu erai . . . "

2009-03-24T15:07:00.006+02:00

Trec printr-o perioadă în care mă exprim mai bine prin cuvintele altora. Cred că vremea e de vină, odată cu picăturile de ploaie mă „îmbăt” din butoiul cu melancolie. Citesc poezii, cuvinte de suflet adunate în carneţelul roşu, de pe vremea tinereţii tatălui meu, în care am adăugat şi eu fraze, pasaje din cărţi, diverse apariţii. Printre ele se află şi creaţia unei domnişoare/doamne foarte talentată . . . cred că defineşte foarte bine starea în care mă aflu.

„Am râs în hohote cu tine când tu nu erai de faţă. Şi te-am iubit în fiecare noapte, chiar dacă tu erai altundeva.

Ţi-am zâmbit în fiecare dimineaţă, chiar dacă tu te trezeai privindu-te în ochii unei altei femei. Ţi-am povestit toate bune şi rele, chiar dacă nu erai acolo în fapt de seară ca să mă auzi. Şi mereu îmbrăcam hainele tale preferate, chiar dacă nu erai niciodată acolo să mă vezi. Ţi-am şoptit zi de zi cuvinte frumoase, chiar dacă ştiam că nu te ating. Şi ţi-am făcut în fiecare dimineaţă cafeaua . . . te-am aşteptat în fiecare zi şi în fiecare zi mă prefăceam că ai venit. Ţi-am răspuns la gesturi de trandeţe pe care le făceai altcuiva. Te-am plimbat prin gândurile mele prin soarele verii. Şi te-am ferit de toate ploile toamnei, de teamă să nu dispari, dizolvându-te ca orice iluzie.

Te-am ţinut în braţe în fiecare noapte de iarnă să nu-ţi fie frig în visele mele.

În primăvara asta, ţi-aş vorbi despre perfecţiunea mugurilor de floare şi despre frumuseţea viselor care se încăpăţânează să nu moară. Despre cât de mult continuăm să trăim într-o poveste de iubire cărora alţii i-au pus capăt. Şi te aştept. Te aştept în fiecare zi de primăvară.”

Primavara

2009-03-15T21:39:00.015+02:00

A venit primăvara şi pe la noi!

Mi-am petrecut sfârşitul de săptămână la ţară, am facut plimbări lungi, poze multe şi m-am bucurat de soare.

Au apărut brînduşile!!!

Am surprins şi câteva poziţii şi locuri potrivite pentru somn!

Ultimul dintre "protagonişti" e PUFOSU'.

LECŢII DE VIAŢĂ

2009-03-11T21:30:00.013+02:00

Astăzi, într-o încercare de a face curat printre lucruri, am găsit un "petec" de hârtie decupat dintr-un ziar, de o imensă valoare şi înţelepciune.

"Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, toate se întâmplă doar cu timpul…"

(În timp înveţi, JORGE LUIS BORGES)

"Hotel"

2009-02-22T19:01:00.004+02:00

"Inima mea e ca un hotel
Din când în când te opreşti la mine
M-am saturat . . . vreu sa pleci din el
Vreau tot sau nimic de mâine!"

Dj Project, una dintre formaţiile mele preferate.

Cavalerul întunericului

2009-01-06T20:24:00.014+02:00

De câteva zile nu mai pot să dorm, mă agit, mă întorc de pe o parte pe alta fără nici un rezultat. Corpul e obosit, dar mintea e trează, caută ceva . . . poate o explicaţie.

Inima mi-e grea, cuprinsă de o tristeţe de moarte şi de urlete înabuşite, ochii nu pot plânge, în mine clocoteşte revolta. De ce trebuie să pierim?

În ultima vreme chiar m-am simţit mai bine, nu am mai fost atât de obsedată de moarte, credeam că au dispărut gândurile negre. Era o perioadă când mă trezeam de câteva ori pe noapte şi mă gândeam la moarte, la faptul că îi voi pierde pe cei dragi . . . şi plângeam . . . chiar şi gândul era insuportabil. Acum sunt mai rău, totul s-a întors cu o forţă copleşitoare.

Tot ce simt e o durere inexplicabilă urmată de neputinţă: nimic din ce-am făcut şi voi face nu contează, nu pot schimba nimic, lumea îşi urmează cursul şi destinul. Parcă cineva rupe înadins părţi din mine, lăsându-mi răni sângerânde şi corpul mutilat.

Totul se acutizează când îţi lipseşte credinţă şi speranţă. Mi-e frică de pierderea conştiinţei de sine, de a nu exista, de a nu şti şi simţi ce mi se întâmplă, mai ales când „dincolo” vezi doar cenuşă, praf, pământ. „When we die we turn to dust”.

Oscilez între „credinţă şi tăgadă”, între resemnare şi a nu accepta soarta, e o luptă interioară, pentru supremaţie, între doi adversari redutabili, între două armate, pentru cucerirea unui teritoriu, între bine şi rău, adevăr şi neadevăr, lumină şi întuneric. Rămâne de văzut cine va câştiga.

Dacă aş fi faţă în faţă cu mine m-aş sfâşia. Odată eram altfel . . . parcă am primit o lovitură în moalele capului şi am devenit altcineva, lumea a căpătat alţi parametri, mai întunecaţi şi dramatici.

Poate că nu ideea în sine de a muri mă deranjează, ci egoismul specific omului şi egocentrismul, faptul că lumea va continua şi fără mine, faptul că nu îmi găsesc rostul.

Oricum, moartea rămâne un gând înfricoşător, dureros, greu sau imposibil de acceptat, chiar dacă o vedem mereu în jurul nostru şi se manifestă ca ceva normal, rămâne . . . calea fără întoarcere, pe care toţi vom păşi grăbiţi.

Petrecere de Anul Nou

2009-01-04T22:46:00.006+02:00

Am întâmpinat Anul Nou petrecând într-un restaurant elegant, recent deschis în oraş. Atmosfera a fost plăcută, muzica bună . . . am dansat, ceea ce se întâmplă foarte rar. Seara nu a fost lipsită de peripeţii.

Surpriza pe care ne-au pregătit-o gazdele a fost un foc de artificii. Nu am reuşit să-l văd deoarece, la miezul nopţii, toată lumea s-a îndreptat spre ieşire şi s-a oprit pe scări blocând intrarea. Deci, nu am nici o poză cu superbul foc de artificii ca să o postez.

Apoi, ringul de dans era prea mic, toţi "temerarii" se îmbulzea şi se împingeau unul în altul. Eu am promis că mă sacrific şi stau la masă, ca să se dezlănţuie adevăraţii dansatori în "petecul" de ring, dar nu mi-a mers . . . a fost plăcut . . . tare aş fi vrut să pot dansa cu tine.

Spre finalul petrecerii, am plecat de la restaurant mai flămândă decât am venit şi am promis că în anii ce vor urma voi petrece Revelionul acasă.

Anul Nou m-a prins cu paltonul pe mine, îndreptându-mă spre uşa restaurantului, cu portofelul în mână (ca să am bani tot anul) şi . . . cu un dor imens de tine.

Sfârşit de an . . . început de an

2008-12-30T21:29:00.016+02:00

Şi iată-ne în pragul lui 2009! A mai trecut un an ca un fum . . . suntem cu un pas mai aproape de infinit . . . Ne aflăm la graniţa dintre vechi şi nou . . .e vremea întocmirii "bilanţului vieţii" pe anul care se termină cu aceste zile.

La sfârşitul anului 2007 am făcut o listă cu ce aş vrea să realizez anul următor (2008) şi calităţile pe care aş vrea să le dobândesc. Am purtat cu mine acestă listă tot anul, mică, împăturită în portofel, până azi. Văzând lista, constat că am realizat o parte din ce era scris, dar multe au rămas în aşteptare.Cred că a sosit momentul pentru o retrospectivă a evenimentelor petrecute în 2008 şi a impresiilor pe care mi le-a lăsat acest an.

Aş putea să numesc oficial anul 2008 "anul cursurilor şi, implicit, al examenelor". Am urmat câteva cursuri, cred că vreo 5, dar nu le mai pot ţine socoteala. Toate s-au încheiat cu examene luate şi cu câte un set de diplome pe care le strâng, probabil, ca hârtie pentru reciclat. Totuşi, sper să îmi folosească cândva.

Mi-am dorit să scap de oroarea, frica de a conduce maşina prin oraş şi, anul acesta, am reuşit. Trebuie să amintesc şi de micul accident de la spălătoria auto, când am zgâriat binişor maşina (nici măcar nu era a mea, noroc cu CASCO). Am trăit o adevărată aventură, am dat declaraţii la poliţie (Slavă cerului că nu am pierdut puncte!!!), la societatea de asigurări. Dar totuşi, nu mi-am pierdut curajul şi am urcat din nou la volan.

Anul acesta am întâlnit mai multe persoane decât în cei douăzeci şi ceva de ani de viaţă la un loc şi . . . am vorbit tot pe atât de mult. Asta mi-am dorit . . . mai multe contacte cu oamenii. Eu, timidă şi izolată, a trebuit să mă adaptez noului loc de muncă şi mi-a plăcut. Consider că am progresat în domeniul relaţiilor cu oamenii.

Apoi au fost clipele petrecute cu tine . . . de neuitat, nu le-aş da pentru nimic în lume.

Deşi eram obişnuită să fiu foarte activă, anul acesta am cam ignorat sportul . . . din păcate nu a mai rămas timp, nici energie şi pentru un astfel de divertisment. Promit că voi recupera anul viitor.

Cred că, în anul care se scurge acum, am pierdut câteva lucruri/stări vitale: voinţa, încrederea, credinţa şi speranţa . . . va trebui să găsesc o cale pentru a le recupera. În momentul acesta totul este ambiguu.

În ansamblu, 2008 a fost un an frumos, greu, cu multe sacrificii, oboseală acută, deziluzii, timp petrecut mai mult în casă, învăţând, pregătindu-mă pentru examene . . . am muncit mult, am iubit, am plâns, mi-am dorit lucruri imposibile. A fost un an intens, cu bune şi rele. "Relele" au sosit abia în ultimele zile, când am primit veşti înfricoşătoare, de fapt e vorba de una singură "mare" şi gravă, care m-a răscolit inimaginabil.

Simt un gol în stomac când mă gândesc la 2009. Privesc cu frică şi reticenţă venirea noului an, am emoţii fiindcă nu ştiu ce va aduce. Oare ce îmi rezervă? Aş vrea să fie măcar la fel de bun ca şi acesta din urmă.

Aş vrea ca noul an să îmi aducă înţelepciune şi putere ca să accept lucrurile pe care nu le pot schimba şi să schimb lucrurile care pot fi schimbate. De fapt, acuma am spus o mică minciunică :). Sinceră să fiu, în adâncul sufletului îmi doresc tărie pentru a schimba lucrurile pe care lumea materială şi societatea în care trăim consideră că nu pot fi schimbate . . . îmi doresc să se producă imposibilul.

Se spune că aşa cum suntem în prima zi a anului vom fi pe tot parcursul anului. Încercaţi să fiţi fericiţi! NOUL AN să vă aducă împliniri de tot felul, prosperitate, sănătate şi înţelepciune!

Zile de sărbătoare

2008-12-27T09:27:00.009+02:00

Toţi „Crăciunii” de până acum au fost frumoşi, dar parcă cel de anul aceasta a fost cel mai reuşit. Nu vorbesc de anii când eram copil şi umblam la colindat, pe vreamea aceea Crăciunul avea o magie aparte. Mă refer la anii de când am intrat în adolescenţă şi până acum, de atunci au apărut „problemele”, crizele existenţiale.

Am petrecut Crăciunul la ţară, cu toată familia. Au căzut câţiva fulgi, am sperat că măcar pentru câteva zile vom avea zăpadă. Totuşi a fost frumos, dar destul de frig. Am văzut o "mare de foc" şi un "văzduh auriu" minunat.

Ceea ce îmi place, în special, este atmosfera de dinainte venirea Crăciunului. Cutreier magazinele doar pentru a vedea decoraţiunile, strălucirea, chiar dacă nu am intenţia de a cumpăra ceva. Anul acesta an sărit peste acest obicei. Îmi place chiar aglomeraţia din supermarket-uri, faptul că trebuie să stai la casă zeci de minute până îţi vine rândul. . . fiindcă toată lumea ia parte a acelaşi eveniment, am sentimentul că se creează un fel de trăire colectivă, comună, familiară.

Toată lumea participă la pregătirea Crăciunului, fiecare membru al familiei are anumite sarcini pe care trebuie să le îndeplinească . . . se creează un fel de "spirit de echipă". Dacă ar fi după mine nu cred că m-aş deranja cu atâtea pregătiri. Dar mama pune faţa de masă specifică, potrivită pentru această sărbătoare, şerveţelele din hârtie cu brăduleţi, tacâmurile şi vesela cea „bună”. Are grijă ca fiecare din familie să aibă în seara de ajun un cadou cât de mic sub brad . . . aşa e tradiţia. Ea ne insuflă „spiritul” Crăciunului. Se creează o atmosferă aparte. Ce bine e să ai părinţii lângă tine!

Înainte de venirea colindătorilor am împodobit brăduleţul doar în argintiu şi roşu. Am luat masa în familie, apoi am despachetat cadourile aşezate de Moş Crăciun sub brad. Am primit cadoul cel mai costisitor.

Anul acesta, de Crăciun, am fost mai liniştită, nu m-am gândit pe cât posibil la lucrurile care m-ar putea întrista. Am primit vizite de la cunoştinţe, casa a fost mereu plină. Am urmărit "Poveste de Crăciun", care s-a difuzat în toate variantele, cu bătrânul şi zgârcitul Scrooge.

Crăciunul în "ţara mea"

2008-12-26T18:24:00.009+02:00

Ce frumos e Crăciunul petrecut la ţară! Aici se mai păstrează anumite obiceiuri. Copiii se adună în seara de ajun pentru a cutreiera satul şi a vesti Naşterea Domnului. Fiecare are câte o trăistuţă cusută de bunica sau stăbunica lor, înflorite, cu cipca pe la margini, unele mai mari decât ei :). Se adună într-un anumit capăt al satului şi aşteaptă semnalul ca să înceapă colindul. Locul a rămas acelaşi, stabilit în urmă cu câteva generaţii. Semnalul este sunetul clopotelor bisericii.

Unul dintre lucrurile care s-a schimbat este acela că în loc de coci, mere sau nuci, copiii primesc dulciuri. Lumea s-a modernizat! Nu se mai pregătesc coci în cupturul de cărămidă din faţa casei, nici cozonaci ca pe vremea bunicii, nici pâinică. Cei cu nucă sunt preferaţii mei, călduţi, cum îi făcea bunica. O delicatese!!! Parcă şi acuma am în nări mirosul.

În fine, mulţi şi-au dărâmat cuptoarele, inclusiv noi . . . la ce să ne mai folosească? Într-adevăr, pregătitul cocilor, cozonacilor lua mult timp, ceea ce lumea nu mai are astăzi. Totul e o cursă contra cronometru, e mult mai comod să cumperi şi . . . mulţi dintre noi nu mai avem bunici care să cunoască ritualul. Aluatul trebuie frământat cu grijă, se foloseşte o anumită "tactică secretă" şi, bineînţeles, o anumită "tehnologie". După ce aluatul e frâmântat, se aşează lângă sobă şi se acoperă cu o pernă. Apoi, trebuie să ştii când a dospit şi e tocmai bun pentru a fi modelat. După toate aestea începe procesul de creaţie, se fac cozonacii şi cocii cu tot felul de împletituri . . . e dificil. Îmi lipsesc toate acestea.

Bucuraţi-vă de tot ce aveţi în momentul acesta, oricât ar fi de puţin, fiindcă mai târziu rămâne doar amintirea vremurilor trecute. Crăciun fericit, plin de linişte, împăcare, sănătate şi optimism!!!

Stări de ultimă oră

2008-12-21T22:06:00.005+02:00

În ultima perioadă nu am fost în "apele mele". Am o stare psihică foarte prostă, am insomnii, dimineaţa mă trezesc mai obosită decât eram înainte de culcare. Sunt irascibilă şi nu am chef să vorbesc. Parcă sunt îngrijorată, agitat si tristă mereu. Ceva mă deranjează şi nu îmi dau seama ce. Mintea mi-e tulbure, amorţită, nu pot să gândesc sau să găsesc o explicaţie la această stare. Poate trebuie să dau vina pe vreme, că tot plouă de o săptămână încoace. Plouă, în loc să ningă, să avem un Craciun "alb" . . . dar parcă nici să ningă nu mi-ar plăcea . . .

Mi-e ciudă pe mine. Mi-e ciudă că sunt veşnic nemulţumită şi nefericită şi îmi doresc mai mult şi mai multe. E ca o "tumoare malignă" care tot creşte, o supui unor şocuri, crezi că ai înfrânt-o, dar ea apare tot mai pregnant . . . nu are şanse să se vindece. Mi-e ciudă când lumea "mă ia de proastă" şi profită . . . şi eu o las.

Cred că îmi doresc să am controlul asupra a tot ce mi se întâmplă . . . lucrurile trebuie făcute cum spun şi cum vreau EU . . . aberaţii, nu? . . . Atunci voi fi şi eu fericită când lumea se va adapta la mine şi nu eu la ea.

Vreau o "picătură" de romantism, sinceritate, curaj, "nebunie", spontaneitate, afectivitate . . . te vreau pe tine . . . mi-e dor de tine . . . Mă simt vulnerabilă şi abandonată . . . aş vrea să rămâi lângă mine mai mult timp . . . aş vrea să poţi să ieşi din tiparul care te îngrădeşte. Mi-aş dori mai multă atenţie, grijă . . . mai multe vorbe . . . mai multe fapte . . . mai multă siguranţă . . . speranţă şi încredere.

Nu fi distant prietenul meu, ci alături de mine . . . fiindcă îmi eşti drag.

Un loc al nostru

2008-12-17T08:04:00.007+02:00

Uff! Uff! Am nevoie de nişte exerciţii de respiraţie în dimineaţa aceasta. E greu să o iei de la capăt în fiecare zi.

Mi-aş fi dorit să pot transforma tristeţea şi suferinţa în ceva creativ, artistic, să prefac sentimentele negative, că sunt din belşug, în ceva util. Dar nu pot . . . tristeţea e doar tristeţe . . . e în mine . . . vie . . . mereu.

Visam la un loc la nostru, cel mai modest din câte există. Cine ar fi crezut? Mai greu e să reuşeşti să aduci dorinţele la unison decât să găseşti resursele materiale pentru a realiza ceva. Mai uşor găseşti motivele pentru a nu face decât pentru a face. Tu eşti marele meu duşman, mă lupt cu tine, o luptă cu "morile de vânt", deşartă . . . şi apoi cu lumea.

Dacă, totuşi, am fi reuşit să avem "cuibuşorul nostru de nebunii", poate nu ţi-ar fi fost la fel de drag ca cel prezent. Poate are importanţă şi cu cine locuieşti.

Nedrept este faptul că de la început nu am avut nici o şansă. Neputinţa este dureroasă. Orice aş face nu e de ajuns, nu contează. E ca şi cum aş avea un "handicap fizic" din naştere . . . nu aş sti ce sunt sunetele, muzica, sau ce sunt culorile şi lumea întreaga, sau nu aş şti cum e să alergi.

Realitatea fără speranţă e doar cruzime.

Sfârşit de decembrie

2008-12-15T17:58:00.004+02:00

Holidays are coming! . . . Holidays are coming!

Se apropie Sărbătorile de iarnă. Sfârşit de decembrie . . . una dintre cele mai frumoase perioade ale anului . . . colinde, miros de brad, globuri, strălucire, beculeţe colorate, clopoţei, multă ciocolată, Moş Crăciun, cadouri, familie, agitaţie apoi linişte, publicitatea de reamintire la Coca Cola :), poate câţiva fulgi de nea şi, de ce nu, poate câteva miracole. Este o perioadă cu adevărat specială, totul este parcă încărcat de magie, mai ales în ochii copiilor.

Cu toate acestea, este, cu siguranţă, şi cea mai tristă. Alături de mirosul de brad pluteşte în aer şi melancolia. Sau . . . poate numai pe mine mă urmăreşte . . . parte din fiinţa mea . . . ca o aură mereu prezentă.

Este momentul când mi-aş dori cel mai mult să te am aproape . . . Sunt zilele în care sunt mereu înconjurată de lume, dar mă simt singură, absentă parcă . . . Da, acum îţi simt mai profund lipsa.

Încă un Crăciun . . . singură . . . fără tine . . .

Întotdeauna amante . . . niciodată soţii

2008-12-07T10:20:00.002+02:00

Ce e şi cu amantele astea?!!! Mai vor să fie şi soţii?!!! Ce e cu mofturile astea?!!!

............................................................

Nu vor neapărat să fie soţii . . . vor doar să se simtă iubite, ca orice om, de altfel . . . vor să iubească . . . e dreptul lor . . . E normal să vrea să fie alături de bărbatul vieţii lor.

Sunt doar "victimele" unor conjuncturi potrivnice: întâlnesc persoana nepotrivită la momentul potrivit . . . şi, din acest motiv, sunt cee mai nefericite fiinţe . . . Poţi da vina pe astre!!!

De la un moment dat te saturi să fii tot a doua opţiune, sau chiar la capătul listei de probleme şi priorităţi . . . Asta-i viaţă? E o viaţă trăită într-o colivie mereu cu uşa închisă . . . într-o permanentă şi apăsătoare aşteptare.

Cine poate face sacrificiul acesta? . . . S-ar putea, dacă nu ar fi în van.

Ce ciudat! Pornind de la un simplu "joc" . . . totul degenerează . . . pentru unii devine ceva serios . . . pentru alţii rămâne tot joc.

De ce amantele acceptă să stea cu un bărbat ce nu le oferă nici o perspectivă de viitor? . . . Iubesc? . . . Acesta e răspunsul? . . . Nu pot să îmi dau seama . . . O fi iubirea atâta de "necruţătoare"?

E o situaţie similară cu cea a femeilor care stau lângâ un şot ce le maltratează, ele acceptă tacit, nu fac nimic ca să scape.

O fi un fel de "boală sentimentală" . . . probabil e vorba de probleme emoţionale, de dependenţă, de nesiguranţă. Ar fi interesant să văd un portret robot al unei amante.

Barbaţii aceia cu amante . . . chiar le iubesc? E vorba doar de o criză prin care bărbaţii trec adesea? . . . Chiar sunt sinceri? . . . De ce nu pot începe o nouă viaţă alături de tine? . . . Au motive serioase/întemeiate? . . . Merită acestea înţelese? . . . Sau e vorba de laşitate, slăbiciune şi de sentimente false şi imaginate.

El vine şi pleacă . . . mereu. Şi TU . . . cum poţi să suporţi ca sufletul să se sfărâme de atâtea ori? . . . Ai crede că dacă treci mereu prin aceleaşi stări . . . se obişnuieşte. Culmea culmilor, constaţi că sufletul nu devine "imun" . . . dimpotrivă, suferinţa e mai grea.

Dar deja toate acestea fac parte din viaţă de zi cu zi, sunt deja normalitate . . . Să fii amantă e, până la urmă, o lecţie "dureros de dulce", pe care multe o învaţă pe pielea lor. Lecţie ce nu poate fi uitată, ba chiar te lasă cu un "handicap" sentimental. E una din "rănile" sufletului ce nu se vindecă în totalitate . . . la un moment dat îţi dai seama că nu poţi "merge" decât "şchiopătând".

Sfatul meu: nu încercaţi, nu testaţi . . . "produsul" dăunează grav "sănătăţii emoţionale".

Numai iubirea . . .doar iubirea

2008-12-04T23:48:00.003+02:00

E greu, în ziua de azi, să găseşti „a decent guy” cu care să împărtăşeşti puncte comune, să te înţelegă şi să-l înţelegi, să doreşti să facă parte din viaţa ta, să îţi fie aproape mereu. . . şi pe lângă toate acestea, să mai existe şi „scânteia” care să declanşeze „nebunia”, starea de înamorare.
Dar, mult mai greu este atunci când chiar găseşti „the knight in shining armour” . . . şi totul se potriveşte . . . cu o mică excepţie . . . nu împărtăşiţi aceleaşi dorinţe de viitor. Este cu adevărat greu de suportat această ironie a vieţii.
Nu poţi să îţi faci planuri împreună cu persoana iubită, nici în ceea ce priveşte viitorul apropiat, nici pentru cel îndepărtat. Totul e lipsit de perspectivă şi . . . de speranţă. Sunt "prea multe în joc" şi, pentru „binele omenirii”, relaţia va fi sacrificată aşa cum este sacrificat purcelul în preajma Crăciunului (că tot suntem aproape). Cum? . . . după vechile metode, „cu sânge rece” şi ţipete sfâşietoare . . . nici vorbă de eutanasiere (după cum ne cere UE).
Cred că mi-am format idei false despre iubire. Credeam că atunci când iubeşti doreşti să ai aproape cât mai mult persoana dragă, să-ţi împarţi viaţa, anii şi tot ce se mai poate cu ea. De aceea unii fac pasul acela mare, de a renunţa la libertate pentru viaţa de familie. Mai sunt valabile lucrurile acestea? . . . Au fost vreodată valabile? . . . Am o grămadă de nelămuriri în ceea ce priveşte subiectul acesta.
Iubirea este singura care merită sacrificii? . . . Îţi este îngăduit orice dacă iubeşti?
Poate toate răspunsurile depind de percepţia despre iubire a fiecăruia dintre noi . . . Poate percepţia mea despre iubire mi-au format-o filmele sentimentale, „siropoase”, extrem de sensibile, pentru care am avut mereu o înclinaţie . . . poeziile poate. Sau întotdeauna am simţit astfel . . . am „ridicat în slăvi” iubirea. Acesta este sentimentul care îmi conduce viaţa . . . toate deciziile mele de până acum au avut la bază un substrat emoţional.
Nu ştiu de ce în „tabloul” acesta al iubiri îşi găseşte locul şi „ a putea”. De ce trebuie sa ţinem cont de el dacă iubirea merită sacrificii enorme şi este îngăduit orice? . . . Sau există anumite excepţii de la „regulă”? . . . o fi „aria” sacrificiilor limitată? . . . nu se poate orice? . . . De ce nu? . . . De ce „a dori” nu este mai puternic, de ce nu îl exclude pe „a putea”?
Şi, din nou, răspunsurile sunt influenţate de felul cum percepem viaţa, caracter, capacitatea de adaptare a fiecăruia, cât de mare este sacrificiul pe care trebuie să îl facem, ce presupune acesta, la câte suntem dispuşi să renunţăm . . . şi de multe altele.
Uneori, ideea de a lua viaţa de la capăt poate fi înspăimântătoare, „paralizantă” şi prin urmare, nerealizabilă.
Totuşi, mai visez, pentru că . . . realitatea începe întotdeauna cu visul.

........................................................................................................................
(E aproape ora 0, ascult Europa „Love songs” . . . cele mai frumoase piese de dragoste din '80 până azi)

Simţăminte

2008-12-04T21:51:00.003+02:00

Cu siguranţă, aceasta este săptămâna melancoliei . . . amintirilor dulci-amărui . . . tristeţii . . . dorinţelor deşarte . . . şi . . . resemnării mute . . . Acestea sunt simţămintele mele din ultimele zile.

Mi-e dor . . . mi-e dor mereu de tine . . . mi-e dor de lucrurile ce nu pot fi . . . O sensibilitate exagerată a pus stăpânire pe mine. Tânjesc după o afecţiune sufocantă . . . mi-aş dori să mă alini şi să mă alinţi.

Constatări

2008-11-27T15:31:00.002+02:00

Tocmai am ieşit dintr-o şedinţă extrem de plictisitooooooaaaaaaare şi care mi-a amărât restul zilei. Ce ciudat!!!....unii sunt plătiţi doar ca să ne dea de lucru . . . iau nişte hotărâri pe care tot executivul le duce la îndeplinire. Dar cum sa fie altfel?!!!
Si tot eu trebuie să scriu procesul verbal al şedinţei . . . Bleah! . . . Bleah! Mi-e urât să îl scriu!!!!!

Şedinţele acestea lasă de dorit. Toată lumea vorbeşte deodată. Ar trebui ca fiecărui participant să i se dea cuvântul, să îşi exprime punctul de vedere şi . . . în final, după ce toate părerile au fost ascultate, să se supună la vot . . . Nu sunt bine conduse. (Bine că ştiu să critic!!! :)).

Pe tot parcursul şedinţei, o voce îmi tot urla în cutia craniană: Chiar nu vedeţi că nu am chef?! . . . Vreau să fiu lăsată în pace!!!

E clar!...Pentru mine aceasta a fost ziua văicărelilor!!! . . . Am şi zile din astea . . .

Optimism

2008-11-25T19:39:00.008+02:00

Astăzi s-a întâmplat ceva, m-am trezit binedispusă, gata să fac faţă la orice. Asta se datorează, cred, şi faptului că aseară mi-am deschis sufletul, de fapt l-am cam golit . . . ciudat . . . nu prin bocete, ci printr-o discuţie sinceră cu persoana dragă din viaţa mea . . . fără teama de a fi rănită. Am dormit bine, cu sufletul împăcat.

Am început să privesc altfel lumea. M-am gândit cât de norocoasă sunt că am întâlnit nişte oameni extraordinari care m-au ajutat şi îndrumat. M-am hotărât ca de acum încolo să privesc partea bună a lucrurilor. Nu ştiu cât va dura, doar se ştie că "o minune ţine trei zile".

Referitor la optimism, mi-am adus aminte de vremea când eram studentă. Era prin anul trei de facultate. Trebuia să alegem între două cursuri opţionale, între cel mai plictisitor profesor din Universitate şi un "necunoscut". Orice era mai bun decât să înduri plictiseala de la cursuri, aşa că am ales "necunoscutul" . . . şi de aici începe povestea. Ni s-a arătat la prima oră de curs: înalt, la costum şi cravată, ţinută impecabilă, aroganţă cât încape şi atitudine dominatoare . . . ce să spun? . . . se vedea că nu e tipul de profesor pe care l-am cunoscut până atunci. A început prin a se prezenta, a făcut o "trecere în revistă" a elementelor importante din CV-ul său . . . avea o pregătire cu precădere tehnică. Pentru câteva momente am "îngheţat", gândindu-mă "nu ne va fi deloc uşor", "oare aceasta a fost cea mai bună alegere?".

Bineînţeles că şi-a adus retroproiectorul, "unealtă" venită parcă din viitor la care ne-am uitat ca şi cum s-ar uita cei din epoca de piatră. A început să vorbească liber, fără să se ajute de foiţe, fără să deschidă cartea şi să citească . . . făcea gesturi ample, vorbea răspicat, arătând din când în când spre figurile de pe ecran . . . o idee genera o alta . . . totul era "viu", "neprihănit", ingenios. Era o altă metodă de predare faţă de cea clasică . . . profesorul dictează, tu te transformi într-o maşină de scris şi până la urmă nu rămâi cu nimic . . . "tipul" era un adevărat profesionist. Parcă era un actor într-o scenă de teatru, iar noi toţi eram spectatorii captivaţi de artă.

Ne-a vorbit, la un moment dat, despre calităţile pe care ar trebui să le aibă un întreprinzător. Spunea că e important ca un întreprinzător să vadă "partea plină" a paharului, de unde va "izvorî" şi curajul de a întreprinde. (Cine investeşte sau începe o afacere fără să aibă puţină încredere că va obţine beneficii?). Din "ploaia de idei", ne-a desprins un exemplu sugestiv. Era vorba de un producător de pantofi ce dorea să îşi extindă piaţa de desfacere în Africa . . . cel care vede "partea goală a paharului" va spune că nu sunt şanse să se vândă pantofi acolo . . . iar cel optimist va spune "trimite-ţi un camion de pantofi acolo, că sunt toţi desculţi!". (din păcate, nu mai îmi amintesc cu exactitate fraza pe care ne-a spus-o, dar ideea este importantă).

Concluzia: succesul în profesie şi în viaţă, în general, se rezumă la felul cum privim lucrurile, cum ne autoeducăm să le percepem . . . putem vedem "partea goală" a paharului sau pe cea "plină". Aşa că . . . fiţi optimişti! . . . că nu costă nimic . . . este doar un exerciţiu al voinţei.

Final aşteptat

2008-11-23T13:57:00.004+02:00

S-a sfârşit! Dai totul . . . tot ce e mai bun din tine . . . şi cu ce te alegi? . . . trădare, laşitate, minciună ... Dar cine are dreptul sa judece? . . . Ramâne doar amintirea, durerea, neputinţa, zbuciumul. Te întrebi dacă tot ce ai trăit a fost sau nu o mare minciună . . . probabil nu m-a iubit nici o clipă. Mai poţi avea încredere? . . . Cum poţi să treci peste toate astea? . . . Când toate "rănile" "sângerează" puternic, lasându-te fără vlagă . . . când "cerul" se prabuşeşte peste tine în fiecare zi, iar greutatea lui e insuportabilă . . . când înainte de culcare şi la trezire trebuie să faci exerciţii de respiraţie fiindcă durerea din piept e apăsătoare şi sufocantă . . . când ai pierdut o parte din tine esenţială şi ştii că nu o vei mai regăsi . . . cineva ţi-a smuls-o parcă fără milă, lasându-te gol şi vulnerabil . . . când ai pierdut iubirea, "cârma" ce îţi ghidează viaţa.

Pentru toate acestea nu există leac . . . Ce îţi mai rămâne de făcut? . . . plângi până ţi se fac ochii cât cepele, sperând că va veni vremea când izvorul lacrimilor va seca şi va interveni uitarea (exclus, uitarea nu intervine când e vorba de amoruri, doar timpul poate amortiza amploarea trăirilor). Deci, singura variantă plauzibilă rămâne trecerea timpului. Aştept ziua când va începe restul vieţii mele."Time Is On My Side".

Cred că modul în care se sfârşeşte o relaţie o defineşte, e vorba de atitudine, reacţii. Despărţirile sunt întotdeauna mai dureroase decât te aştepţi.

Aniversare

2008-11-16T22:05:00.003+02:00

In data de 14 noiembrie si-a aniversat ziua de nastere o persoana ce ocupa un loc aparte in viata mea si in inima mea ... La multi ani! ... Te iubesc!

Implacabilul Timp

2008-11-12T11:53:00.004+02:00

Ceva s-a intamplat cu acea clepsidra universala care ne masoara vietile, "nisipul" se scurge mai repede. Timpul nu ne mai e de ajuns.

Unde sunt zilele acelea interminabile de pe vremea copilariei mele, verile acelea lungi . . . cat o viata? Totul s-a schimbat, nici anotimpurile nu mai sunt asa cum le cunosteam.

Timpul s-a comprimat. Explicatia am gasit-o intr-un articol scris de Alec Portase, aparut intr-un ziar local. Iata ce spune acesta: "Savantii au ajuns la concluzia ca ziua nu mai are 24 de ore, ci numai 16! Intre Terra si ultimul strat al ionosferei este o cavitate electromagnetica a carei rezonanta a fost descoperita de fizicianul german W.O. Schumann, intre anii 1952 - 1957. Aceasta rezonanta este numita de geofizicieni "bataia inimii" planetei Pamint. Timp de mii de ani, "bataia inimii" a avut frecventa constanta de 7,8 Hz, insa, dupa anul 1980, s-a inregistrat o accelerare, care a ajuns, acum, la 12 Hz. Spun savantii care cerceteaza fenomenul ca aceasta crestere a frecventei cu care bate "inima" Pamintului "face ca 24 de ore din viata pe planeta noastra sa corespunda, de fapt, cu numai 16 ore reale, in termenii timpului terestru". Accelerarea va creste pana in punctul zero, polii magnetici ai Pamintului se vor inversa, iar ziua de 24 de ore din anul 1980 va corespunde cu zero ore - afirma cei care profetesc sfarsitul lumii."

Deci, tot ce ne ramane de facut este sa ne adaptam. Prin urmare, as avea urmatoarele propuneri: timpul petrecut la serviciu ar trebui sa fie cel mult de 6 ore, sa ne mai ramana timp si pentru altceva; sau o ora ar trebui sa aiba 40 de minute si astfel ziua ar avea din nou 24 de ore. :)

...

2008-11-09T19:36:00.002+02:00

... prea multa suferinta pentru o singura viata...

Disertatie

2008-07-04T22:20:00.000+03:00

Astazi mi-am prezentat lucrarea de disertatie. Am fost putin dezamagita de felul cum au decurs lucrurile. Dupa ce am muncit atata, ma asteptam macar sa fiu ascultata. Mi-as fi dorit sa fiu provocata, cu riscul de a nu face fata. Vroiam sa "am un sfarsit glorios", dupa atata munca, timp sacrificat ca sa iasa o lucrare buna...si de fapt totul a fost foarte banal...Lumea nu are rabdare sa te asculte...e interesata sa treaca timpul...sa se termine totul...asa cum se intampla, cred, la orice loc de munca. Nu a existat competitie sau criterii de departajare. Cred ca lumea e obosita de viata, si eu sunt. Ma asteptam ca dupa ce termin prezentarea sa am un sentiment puternic de usurare, sa simt ca am finalizat ceva...si de fapt, n-am simtit nimic...poate doar un amestec de tristete si deceptie...Am facut atata scoala...si nu ma simt diferita cu nimic...parca nu am invatat nimic, poate sunt de vina eu, sau poate e de vina calitatea invatamantului...Obtinem niste diplome...dar de fapt noi nu stim nimic...Ma asteptam ca scoala sa ma invete mai multe...poate nu am avut eu capacitatea de a asimila...

Multumesc d-nului profesor univ. dr. ing. ... şi indrumator de licenta si disertatie pentru rabdarea şi efortul depus ... un profesor extraordinar şi un om deosebit.