Mi-am promis că nu mai fac asta niciodată, că nu mă las pradă sentimentelor. Orice ar fi rămân rece, indiferentă. Şi iata-mă, din nou, în genunchi, în mijlocul camerei, cu lacrimi ce-mi înceţoşează vederea, strângând bucăţele din sufletul meu împrăştiate pe covor. Dar partea cea mai grea nu e aceasta. Aşez cu grijă fiecare fărâmă pe biroul de lucru. Cu răbdarea unui bătrân, pun fiecare parte la locul potrivit, ca şi cum aş face un puzzle cu 1500 de piese. Aranjez apoi produsul de artizanat, destul de şubred, în carcasa de unde a căzut. Din nou, poate funcţiona.
Partea grea ţine de refacerea acestuia, de puterea de a o lua de la capăt ştiind că în scurt timp, îl vei vedea din nou răsfirat pe podea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu