Dorinţă

. . . aş fi vrut sa merg cu tine la concert . . . să îmi reazem capul pe urmărul tău, învăluită de liniştea de a fi cu tine . . . să te ţin de mână şi să îţi spun şoptit: "Amado mio . . . astă-seară vei fi al meu!"

P.S. În cazul în care motivele evocate mai sus nu sunt suficiente, mai adaug un altul: "Am nevoie de puţină artă şi cultură în viaţa mea!"

Broken

Mi-am promis că nu mai fac asta niciodată, că nu mă las pradă sentimentelor. Orice ar fi rămân rece, indiferentă. Şi iata-mă, din nou, în genunchi, în mijlocul camerei, cu lacrimi ce-mi înceţoşează vederea, strângând bucăţele din sufletul meu împrăştiate pe covor. Dar partea cea mai grea nu e aceasta. Aşez cu grijă fiecare fărâmă pe biroul de lucru. Cu răbdarea unui bătrân, pun fiecare parte la locul potrivit, ca şi cum aş face un puzzle cu 1500 de piese. Aranjez apoi produsul de artizanat, destul de şubred, în carcasa de unde a căzut. Din nou, poate funcţiona.

Partea grea ţine de refacerea acestuia, de puterea de a o lua de la capăt ştiind că în scurt timp, îl vei vedea din nou răsfirat pe podea.

Regret

L-a pierdut pe Roşcovan. Mi-au mai rămas nouă căţeluşi, sper ca ei sa fie mai norocoşi.

În urmă cu trei zile l-am "internat" pe Roşcovan la cabinetul veterinar, pentru a fi monitorizat. Nu mai mânca nimic, era foarte slăbit. I s-au administrat vitamine şi a fost ţinut cu perfuzii. Dar, în final, toate s-au dovedid a fi fără rost. Ca să nu se mai chinuie, astăzi a primit injecţia fatală.

Îmi pare atât de rău!

Orfanii

În urmă cu câteva zile, cineva a abandonat 10 căţeluşi, sperând poate că cineva îi va găsi sau dorind să le ofere cea mai chinuitoare moarte. Norocul a fost de parte micuţilor. Întâmplarea face ca după câteva minute după ce s-a produs acest abandon, să treacă pe acolo părinţii mei. Mai mare le-a fost mirarea când au văzut ghemotoacele de blană pufoasă unul peste altul. I-au adus acasă. Toată lumea a fost extrem de sensibilizată, iar micuţii s-au făcut plăcuţi încă din prima clipă. Cum să nu îi iubeşti? Drăgălaşi şi inocenţi, cum e mai rău, îţi declanşează imediat afectivitatea şi dorinţa de a-i ocroti. I-am vaccinat şi acum se află într-un proces de deparazitare, urmează şi o băiţă pentru fiecare. Cum am spus, sunt zece, trei mai mărişori şi şapte mai mari decât o cârtiţă. Nu îi pot păstra pe toţi, deşi mi-aş dori. Dacă cineva doreşte o fiinţă fără multe pretenţii, jucăuşă, loială şi poate să îi ofere un cămin, grijă şi iubire, aş dori să mă anunţe. Voi încerca să îi plasez pe fiecare.
Cineva mi-a spus că dacă îi urmăresc pe fiecare, voi descoperi că, asemeni oamenilor, şi câinii au caracterele lor. Astfel, am remarcat câteva personalităţi, am să încep cu leaderul, gata să îşi încerce forţele cu cei mari; „femeia mărunţică”, dar puternică, nu ţi-ai fi dat seama după înfăţişare; Sleepy, somnorosul, leneşul, impasibilul, chiar dacă ar ploua cu colaci, tot ar rămâne nepăsător, neclintit de la programul său; popularul, cu blăniţă maronie, ce se face iubit de toată lumea; Lupişorul – independentul; timidul, retrasul, cel care nu se amestecă în treburile altora şi mai e Roşcovanul, care are alură de câine de rasă. Încă nu mi-am dat seama ce individualitate prezintă, în primul rând a fost destul de lacom la mâncare, poate fiindcă a fost privat de la ea. Apoi s-a îmbolnăvit, şi l-am asemuit cu „copilul bolnăvicios” care are nevoie de foarte multă atenţie. Au mai rămas trei: Cleo – căţeluşa care are câteva trăsături din rasa ciobănesc german, este autoritară, îi place să deţină controlul, genul de „femeie şef”, Luna – căţeluşa albă cu coada ciuntă, e foarte prietenoasă, denotă o naivitate aparte şi Baloo – câinele foarte simpatic, puţin lacom şi egoist, nu vrea să împartă mâncare cu alţii.
Aceste sunt preocupările mele mai recente. Câtorva nu am reuşit să le găsesc un nume care să îi reprezinte. Nu mă îndoiesc că viitorii lor stăpâni vor născoci apelative potrivite.

Il y a longtemps que je t'aime, jamais je ne t'oubllierai

Ieri am urmărit The Painted Veil, un film cu Naomi Watts şi Edward Norton. M-a emoţionat şi m-a impresionat. Am plâns alături de Kitty Fane la pierderea soţului, ca şi cum m-ar fi afectat direct. Cred că melodia de pe coloana sonoră a fost de vină pentru izbucnirea mea, sau poate altceva.

Am dat un search pe internet şi am găsit-o, A la claire fontaine se numeşte. I-am mulţumit îndelung celui care a creat şi împărtăşit minunile internetului lumii întregi, chiar poţi găsi orice.

Cred că limba franceză este cu siguranţă a îndragostiţilor, extrem de melodioasă, romantică, şi totodată capabilă să dea glas celei mai profunde dureri. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multă franceză, mă tot gândesc să încep nişte cursuri.

Iată răspunsul meu: il y a longtemps que je t'aime . . . jamais je ne t'oubllierai . . .

De una singură

Mi-a revenit apetitul pentru citit, de fapt, l-am forţat, pentru a-mi alunga aceleaşi gânduri obsedante ce îmi dau târcoale de ceva vreme, ca nişte vulturi răbdători, gata să se înfrupte din slabiciunile mele. M-am închis în baie şi, printre clăbuci, am citit şi câteva file din cele"100 de cărţi ce trebuie să le ai în bibliotecă".

Din ce în ce mai mult simt nevoia de a fi singură. Prefer să nu vorbesc cu nimeni, să dorm mult şi să uit. Nu sunt prea mulţumită de mine, când spun "prea" vreau sa zic "deloc". Parcă simţămintele mele sunt date peste cap. Mai des mă invadează ideea singurătăţii . . . suntem pe cont propriu . . . în viaţă, până şi în iubire, în toate.

...

„Mi-e dor de tine, dar nu ştiu dacă e bine”. . . E simplu să spui . . . şi apoi să anulezi totul . . . e simplu să spui, de fapt . . . nimic.
Ori iubeşti, ori nu iubeşti!
Când ajungi să te întrebi dacă e bine sau nu, când începi să o analizezi, să o conteşti . . . ceva s-a pierdut, şi-a pierdut din amploare . . . e sfârşitul a tot ce a fost frumos.
Dacă trecem iubirea prin prisma logicii/raţionalului ea devine doar o serie de reacţii chimice petrecute în creier . . .cu siguranţă nu va mai părea atâta de minunată şi de scumpă . . . doar rece, seacă, cenuşie ca materia însăşi.
Sentimentul de iubire ţi-e dat ca să-l trăieşti, nu să-l combaţi cu raţiunea şi să-l faci neînsemnat . . . e mult prea fragil şi mult prea preţios.

„Nimeni nu poate interzice dragostea, nici măcar Dumnezeu. Fiindcă dragostea se naşte în inima noastră, în adâncul sufletului şi nimeni nu o poate judeca sau distruge.”

Nu e aşa, dragostea e cel mai simplu de distrus, o distrug conjuncturile şi mai ales persoanele implicate, lipsa de comunicare, egoismul, lucrurile care se fac şi care nu se fac, cuvintele spuse şi nespuse. Ar trebui închisă într-o cameră sterilă, simplă, albă, la care să nu aibă acces nimeni, să se păstreze neatinsă o veşnicie. Nici măcar sufletul nu e lăcaşul potrivit pentru ea. Ar trebuie purtată în palme, adăpostită, ca un fir de nisip pe care cea mai mică adiere de vânt l-ar putea spulbera.

Marile despărţiri sunt mai puţin spectaculoase, sunt mute, când nu mai e nimic de spus şi de ascultat.

In God’s Hands

I looked at your face I saw that all the love had died

I saw that we had forgotten to take the time

I, I saw that you couldn’t care less about what you do

Couldn’t care less about the lies

You couldn’t find the time to cry

We forgot about love

We forgot about faith

We forgot about trust

We forgot about us

Now our love’s floating out the window

Our love’s floating out the back door

Our love’s floating up in the sky in heaven

Where it began back in God’s hands

You said that you had said all that you had to say

You said baby it’s the end of the day

We gave a lot but it wasn’t enough

We got so tired then we just gave up

Now our love’s floating out the window

Our love’s floating out the back door

Our love’s floating up in the sky in heaven

Where it began back in God’s hands

We didn’t respect it

We went and neglected it

We didn’t deserve it

But I never expected it

Oh, it didn’t last

It’s a thing of the past

No, we didn’t understand

Just what we had

Oh, I want it back

Just what we had

I want it back

Oh just what we had

Nelly Furtado - In God’s Hands

"Cu tine, când tu nu erai . . . "

Trec printr-o perioadă în care mă exprim mai bine prin cuvintele altora. Cred că vremea e de vină, odată cu picăturile de ploaie mă „îmbăt” din butoiul cu melancolie. Citesc poezii, cuvinte de suflet adunate în carneţelul roşu, de pe vremea tinereţii tatălui meu, în care am adăugat şi eu fraze, pasaje din cărţi, diverse apariţii. Printre ele se află şi creaţia unei domnişoare/doamne foarte talentată . . . cred că defineşte foarte bine starea în care mă aflu.

„Am râs în hohote cu tine când tu nu erai de faţă. Şi te-am iubit în fiecare noapte, chiar dacă tu erai altundeva.

Ţi-am zâmbit în fiecare dimineaţă, chiar dacă tu te trezeai privindu-te în ochii unei altei femei. Ţi-am povestit toate bune şi rele, chiar dacă nu erai acolo în fapt de seară ca să mă auzi. Şi mereu îmbrăcam hainele tale preferate, chiar dacă nu erai niciodată acolo să mă vezi. Ţi-am şoptit zi de zi cuvinte frumoase, chiar dacă ştiam că nu te ating. Şi ţi-am făcut în fiecare dimineaţă cafeaua . . . te-am aşteptat în fiecare zi şi în fiecare zi mă prefăceam că ai venit. Ţi-am răspuns la gesturi de trandeţe pe care le făceai altcuiva. Te-am plimbat prin gândurile mele prin soarele verii. Şi te-am ferit de toate ploile toamnei, de teamă să nu dispari, dizolvându-te ca orice iluzie.

Te-am ţinut în braţe în fiecare noapte de iarnă să nu-ţi fie frig în visele mele.

În primăvara asta, ţi-aş vorbi despre perfecţiunea mugurilor de floare şi despre frumuseţea viselor care se încăpăţânează să nu moară. Despre cât de mult continuăm să trăim într-o poveste de iubire cărora alţii i-au pus capăt. Şi te aştept. Te aştept în fiecare zi de primăvară.”

Primavara

A venit primăvara şi pe la noi!

Mi-am petrecut sfârşitul de săptămână la ţară, am facut plimbări lungi, poze multe şi m-am bucurat de soare.

Au apărut brînduşile!!!

Am surprins şi câteva poziţii şi locuri potrivite pentru somn!

Ultimul dintre "protagonişti" e PUFOSU'.

LECŢII DE VIAŢĂ

Astăzi, într-o încercare de a face curat printre lucruri, am găsit un "petec" de hârtie decupat dintr-un ziar, de o imensă valoare şi înţelepciune.

"Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se petreacă, asta va determina ca în final, ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că, în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine şi acum s-au dus şi nu mai sunt…

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare, să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt, nu mai are nici un sens.

Dar din păcate, toate se întâmplă doar cu timpul…"

(În timp înveţi, JORGE LUIS BORGES)

"Hotel"

"Inima mea e ca un hotel
Din când în când te opreşti la mine
M-am saturat . . . vreu sa pleci din el
Vreau tot sau nimic de mâine!"

Dj Project, una dintre formaţiile mele preferate.

Cavalerul întunericului

De câteva zile nu mai pot să dorm, mă agit, mă întorc de pe o parte pe alta fără nici un rezultat. Corpul e obosit, dar mintea e trează, caută ceva . . . poate o explicaţie.

Inima mi-e grea, cuprinsă de o tristeţe de moarte şi de urlete înabuşite, ochii nu pot plânge, în mine clocoteşte revolta. De ce trebuie să pierim?

În ultima vreme chiar m-am simţit mai bine, nu am mai fost atât de obsedată de moarte, credeam că au dispărut gândurile negre. Era o perioadă când mă trezeam de câteva ori pe noapte şi mă gândeam la moarte, la faptul că îi voi pierde pe cei dragi . . . şi plângeam . . . chiar şi gândul era insuportabil. Acum sunt mai rău, totul s-a întors cu o forţă copleşitoare.

Tot ce simt e o durere inexplicabilă urmată de neputinţă: nimic din ce-am făcut şi voi face nu contează, nu pot schimba nimic, lumea îşi urmează cursul şi destinul. Parcă cineva rupe înadins părţi din mine, lăsându-mi răni sângerânde şi corpul mutilat.

Totul se acutizează când îţi lipseşte credinţă şi speranţă. Mi-e frică de pierderea conştiinţei de sine, de a nu exista, de a nu şti şi simţi ce mi se întâmplă, mai ales când „dincolo” vezi doar cenuşă, praf, pământ. „When we die we turn to dust”.

Oscilez între „credinţă şi tăgadă”, între resemnare şi a nu accepta soarta, e o luptă interioară, pentru supremaţie, între doi adversari redutabili, între două armate, pentru cucerirea unui teritoriu, între bine şi rău, adevăr şi neadevăr, lumină şi întuneric. Rămâne de văzut cine va câştiga.

Dacă aş fi faţă în faţă cu mine m-aş sfâşia. Odată eram altfel . . . parcă am primit o lovitură în moalele capului şi am devenit altcineva, lumea a căpătat alţi parametri, mai întunecaţi şi dramatici.

Poate că nu ideea în sine de a muri mă deranjează, ci egoismul specific omului şi egocentrismul, faptul că lumea va continua şi fără mine, faptul că nu îmi găsesc rostul.

Oricum, moartea rămâne un gând înfricoşător, dureros, greu sau imposibil de acceptat, chiar dacă o vedem mereu în jurul nostru şi se manifestă ca ceva normal, rămâne . . . calea fără întoarcere, pe care toţi vom păşi grăbiţi.

Petrecere de Anul Nou

Am întâmpinat Anul Nou petrecând într-un restaurant elegant, recent deschis în oraş. Atmosfera a fost plăcută, muzica bună . . . am dansat, ceea ce se întâmplă foarte rar. Seara nu a fost lipsită de peripeţii.

Surpriza pe care ne-au pregătit-o gazdele a fost un foc de artificii. Nu am reuşit să-l văd deoarece, la miezul nopţii, toată lumea s-a îndreptat spre ieşire şi s-a oprit pe scări blocând intrarea. Deci, nu am nici o poză cu superbul foc de artificii ca să o postez.

Apoi, ringul de dans era prea mic, toţi "temerarii" se îmbulzea şi se împingeau unul în altul. Eu am promis că mă sacrific şi stau la masă, ca să se dezlănţuie adevăraţii dansatori în "petecul" de ring, dar nu mi-a mers . . . a fost plăcut . . . tare aş fi vrut să pot dansa cu tine.

Spre finalul petrecerii, am plecat de la restaurant mai flămândă decât am venit şi am promis că în anii ce vor urma voi petrece Revelionul acasă.

Anul Nou m-a prins cu paltonul pe mine, îndreptându-mă spre uşa restaurantului, cu portofelul în mână (ca să am bani tot anul) şi . . . cu un dor imens de tine.