Astăzi s-a întâmplat ceva, m-am trezit binedispusă, gata să fac faţă la orice. Asta se datorează, cred, şi faptului că aseară mi-am deschis sufletul, de fapt l-am cam golit . . . ciudat . . . nu prin bocete, ci printr-o discuţie sinceră cu persoana dragă din viaţa mea . . . fără teama de a fi rănită. Am dormit bine, cu sufletul împăcat.
Am început să privesc altfel lumea. M-am gândit cât de norocoasă sunt că am întâlnit nişte oameni extraordinari care m-au ajutat şi îndrumat. M-am hotărât ca de acum încolo să privesc partea bună a lucrurilor. Nu ştiu cât va dura, doar se ştie că "o minune ţine trei zile".
Referitor la optimism, mi-am adus aminte de vremea când eram studentă. Era prin anul trei de facultate. Trebuia să alegem între două cursuri opţionale, între cel mai plictisitor profesor din Universitate şi un "necunoscut". Orice era mai bun decât să înduri plictiseala de la cursuri, aşa că am ales "necunoscutul" . . . şi de aici începe povestea. Ni s-a arătat la prima oră de curs: înalt, la costum şi cravată, ţinută impecabilă, aroganţă cât încape şi atitudine dominatoare . . . ce să spun? . . . se vedea că nu e tipul de profesor pe care l-am cunoscut până atunci. A început prin a se prezenta, a făcut o "trecere în revistă" a elementelor importante din CV-ul său . . . avea o pregătire cu precădere tehnică. Pentru câteva momente am "îngheţat", gândindu-mă "nu ne va fi deloc uşor", "oare aceasta a fost cea mai bună alegere?".
Bineînţeles că şi-a adus retroproiectorul, "unealtă" venită parcă din viitor la care ne-am uitat ca şi cum s-ar uita cei din epoca de piatră. A început să vorbească liber, fără să se ajute de foiţe, fără să deschidă cartea şi să citească . . . făcea gesturi ample, vorbea răspicat, arătând din când în când spre figurile de pe ecran . . . o idee genera o alta . . . totul era "viu", "neprihănit", ingenios. Era o altă metodă de predare faţă de cea clasică . . . profesorul dictează, tu te transformi într-o maşină de scris şi până la urmă nu rămâi cu nimic . . . "tipul" era un adevărat profesionist. Parcă era un actor într-o scenă de teatru, iar noi toţi eram spectatorii captivaţi de artă.
Ne-a vorbit, la un moment dat, despre calităţile pe care ar trebui să le aibă un întreprinzător. Spunea că e important ca un întreprinzător să vadă "partea plină" a paharului, de unde va "izvorî" şi curajul de a întreprinde. (Cine investeşte sau începe o afacere fără să aibă puţină încredere că va obţine beneficii?). Din "ploaia de idei", ne-a desprins un exemplu sugestiv. Era vorba de un producător de pantofi ce dorea să îşi extindă piaţa de desfacere în Africa . . . cel care vede "partea goală a paharului" va spune că nu sunt şanse să se vândă pantofi acolo . . . iar cel optimist va spune "trimite-ţi un camion de pantofi acolo, că sunt toţi desculţi!". (din păcate, nu mai îmi amintesc cu exactitate fraza pe care ne-a spus-o, dar ideea este importantă).
Concluzia: succesul în profesie şi în viaţă, în general, se rezumă la felul cum privim lucrurile, cum ne autoeducăm să le percepem . . . putem vedem "partea goală" a paharului sau pe cea "plină". Aşa că . . . fiţi optimişti! . . . că nu costă nimic . . . este doar un exerciţiu al voinţei.
