Dorinţă

. . . aş fi vrut sa merg cu tine la concert . . . să îmi reazem capul pe urmărul tău, învăluită de liniştea de a fi cu tine . . . să te ţin de mână şi să îţi spun şoptit: "Amado mio . . . astă-seară vei fi al meu!"

P.S. În cazul în care motivele evocate mai sus nu sunt suficiente, mai adaug un altul: "Am nevoie de puţină artă şi cultură în viaţa mea!"

Broken

Mi-am promis că nu mai fac asta niciodată, că nu mă las pradă sentimentelor. Orice ar fi rămân rece, indiferentă. Şi iata-mă, din nou, în genunchi, în mijlocul camerei, cu lacrimi ce-mi înceţoşează vederea, strângând bucăţele din sufletul meu împrăştiate pe covor. Dar partea cea mai grea nu e aceasta. Aşez cu grijă fiecare fărâmă pe biroul de lucru. Cu răbdarea unui bătrân, pun fiecare parte la locul potrivit, ca şi cum aş face un puzzle cu 1500 de piese. Aranjez apoi produsul de artizanat, destul de şubred, în carcasa de unde a căzut. Din nou, poate funcţiona.

Partea grea ţine de refacerea acestuia, de puterea de a o lua de la capăt ştiind că în scurt timp, îl vei vedea din nou răsfirat pe podea.

Regret

L-a pierdut pe Roşcovan. Mi-au mai rămas nouă căţeluşi, sper ca ei sa fie mai norocoşi.

În urmă cu trei zile l-am "internat" pe Roşcovan la cabinetul veterinar, pentru a fi monitorizat. Nu mai mânca nimic, era foarte slăbit. I s-au administrat vitamine şi a fost ţinut cu perfuzii. Dar, în final, toate s-au dovedid a fi fără rost. Ca să nu se mai chinuie, astăzi a primit injecţia fatală.

Îmi pare atât de rău!

Orfanii

În urmă cu câteva zile, cineva a abandonat 10 căţeluşi, sperând poate că cineva îi va găsi sau dorind să le ofere cea mai chinuitoare moarte. Norocul a fost de parte micuţilor. Întâmplarea face ca după câteva minute după ce s-a produs acest abandon, să treacă pe acolo părinţii mei. Mai mare le-a fost mirarea când au văzut ghemotoacele de blană pufoasă unul peste altul. I-au adus acasă. Toată lumea a fost extrem de sensibilizată, iar micuţii s-au făcut plăcuţi încă din prima clipă. Cum să nu îi iubeşti? Drăgălaşi şi inocenţi, cum e mai rău, îţi declanşează imediat afectivitatea şi dorinţa de a-i ocroti. I-am vaccinat şi acum se află într-un proces de deparazitare, urmează şi o băiţă pentru fiecare. Cum am spus, sunt zece, trei mai mărişori şi şapte mai mari decât o cârtiţă. Nu îi pot păstra pe toţi, deşi mi-aş dori. Dacă cineva doreşte o fiinţă fără multe pretenţii, jucăuşă, loială şi poate să îi ofere un cămin, grijă şi iubire, aş dori să mă anunţe. Voi încerca să îi plasez pe fiecare.
Cineva mi-a spus că dacă îi urmăresc pe fiecare, voi descoperi că, asemeni oamenilor, şi câinii au caracterele lor. Astfel, am remarcat câteva personalităţi, am să încep cu leaderul, gata să îşi încerce forţele cu cei mari; „femeia mărunţică”, dar puternică, nu ţi-ai fi dat seama după înfăţişare; Sleepy, somnorosul, leneşul, impasibilul, chiar dacă ar ploua cu colaci, tot ar rămâne nepăsător, neclintit de la programul său; popularul, cu blăniţă maronie, ce se face iubit de toată lumea; Lupişorul – independentul; timidul, retrasul, cel care nu se amestecă în treburile altora şi mai e Roşcovanul, care are alură de câine de rasă. Încă nu mi-am dat seama ce individualitate prezintă, în primul rând a fost destul de lacom la mâncare, poate fiindcă a fost privat de la ea. Apoi s-a îmbolnăvit, şi l-am asemuit cu „copilul bolnăvicios” care are nevoie de foarte multă atenţie. Au mai rămas trei: Cleo – căţeluşa care are câteva trăsături din rasa ciobănesc german, este autoritară, îi place să deţină controlul, genul de „femeie şef”, Luna – căţeluşa albă cu coada ciuntă, e foarte prietenoasă, denotă o naivitate aparte şi Baloo – câinele foarte simpatic, puţin lacom şi egoist, nu vrea să împartă mâncare cu alţii.
Aceste sunt preocupările mele mai recente. Câtorva nu am reuşit să le găsesc un nume care să îi reprezinte. Nu mă îndoiesc că viitorii lor stăpâni vor născoci apelative potrivite.

Il y a longtemps que je t'aime, jamais je ne t'oubllierai

Ieri am urmărit The Painted Veil, un film cu Naomi Watts şi Edward Norton. M-a emoţionat şi m-a impresionat. Am plâns alături de Kitty Fane la pierderea soţului, ca şi cum m-ar fi afectat direct. Cred că melodia de pe coloana sonoră a fost de vină pentru izbucnirea mea, sau poate altceva.

Am dat un search pe internet şi am găsit-o, A la claire fontaine se numeşte. I-am mulţumit îndelung celui care a creat şi împărtăşit minunile internetului lumii întregi, chiar poţi găsi orice.

Cred că limba franceză este cu siguranţă a îndragostiţilor, extrem de melodioasă, romantică, şi totodată capabilă să dea glas celei mai profunde dureri. Mi-ar fi plăcut să ştiu mai multă franceză, mă tot gândesc să încep nişte cursuri.

Iată răspunsul meu: il y a longtemps que je t'aime . . . jamais je ne t'oubllierai . . .

De una singură

Mi-a revenit apetitul pentru citit, de fapt, l-am forţat, pentru a-mi alunga aceleaşi gânduri obsedante ce îmi dau târcoale de ceva vreme, ca nişte vulturi răbdători, gata să se înfrupte din slabiciunile mele. M-am închis în baie şi, printre clăbuci, am citit şi câteva file din cele"100 de cărţi ce trebuie să le ai în bibliotecă".

Din ce în ce mai mult simt nevoia de a fi singură. Prefer să nu vorbesc cu nimeni, să dorm mult şi să uit. Nu sunt prea mulţumită de mine, când spun "prea" vreau sa zic "deloc". Parcă simţămintele mele sunt date peste cap. Mai des mă invadează ideea singurătăţii . . . suntem pe cont propriu . . . în viaţă, până şi în iubire, în toate.

...

„Mi-e dor de tine, dar nu ştiu dacă e bine”. . . E simplu să spui . . . şi apoi să anulezi totul . . . e simplu să spui, de fapt . . . nimic.
Ori iubeşti, ori nu iubeşti!
Când ajungi să te întrebi dacă e bine sau nu, când începi să o analizezi, să o conteşti . . . ceva s-a pierdut, şi-a pierdut din amploare . . . e sfârşitul a tot ce a fost frumos.
Dacă trecem iubirea prin prisma logicii/raţionalului ea devine doar o serie de reacţii chimice petrecute în creier . . .cu siguranţă nu va mai părea atâta de minunată şi de scumpă . . . doar rece, seacă, cenuşie ca materia însăşi.
Sentimentul de iubire ţi-e dat ca să-l trăieşti, nu să-l combaţi cu raţiunea şi să-l faci neînsemnat . . . e mult prea fragil şi mult prea preţios.

„Nimeni nu poate interzice dragostea, nici măcar Dumnezeu. Fiindcă dragostea se naşte în inima noastră, în adâncul sufletului şi nimeni nu o poate judeca sau distruge.”

Nu e aşa, dragostea e cel mai simplu de distrus, o distrug conjuncturile şi mai ales persoanele implicate, lipsa de comunicare, egoismul, lucrurile care se fac şi care nu se fac, cuvintele spuse şi nespuse. Ar trebui închisă într-o cameră sterilă, simplă, albă, la care să nu aibă acces nimeni, să se păstreze neatinsă o veşnicie. Nici măcar sufletul nu e lăcaşul potrivit pentru ea. Ar trebuie purtată în palme, adăpostită, ca un fir de nisip pe care cea mai mică adiere de vânt l-ar putea spulbera.

Marile despărţiri sunt mai puţin spectaculoase, sunt mute, când nu mai e nimic de spus şi de ascultat.