"Cu tine, când tu nu erai . . . "

Trec printr-o perioadă în care mă exprim mai bine prin cuvintele altora. Cred că vremea e de vină, odată cu picăturile de ploaie mă „îmbăt” din butoiul cu melancolie. Citesc poezii, cuvinte de suflet adunate în carneţelul roşu, de pe vremea tinereţii tatălui meu, în care am adăugat şi eu fraze, pasaje din cărţi, diverse apariţii. Printre ele se află şi creaţia unei domnişoare/doamne foarte talentată . . . cred că defineşte foarte bine starea în care mă aflu.

„Am râs în hohote cu tine când tu nu erai de faţă. Şi te-am iubit în fiecare noapte, chiar dacă tu erai altundeva.

Ţi-am zâmbit în fiecare dimineaţă, chiar dacă tu te trezeai privindu-te în ochii unei altei femei. Ţi-am povestit toate bune şi rele, chiar dacă nu erai acolo în fapt de seară ca să mă auzi. Şi mereu îmbrăcam hainele tale preferate, chiar dacă nu erai niciodată acolo să mă vezi. Ţi-am şoptit zi de zi cuvinte frumoase, chiar dacă ştiam că nu te ating. Şi ţi-am făcut în fiecare dimineaţă cafeaua . . . te-am aşteptat în fiecare zi şi în fiecare zi mă prefăceam că ai venit. Ţi-am răspuns la gesturi de trandeţe pe care le făceai altcuiva. Te-am plimbat prin gândurile mele prin soarele verii. Şi te-am ferit de toate ploile toamnei, de teamă să nu dispari, dizolvându-te ca orice iluzie.

Te-am ţinut în braţe în fiecare noapte de iarnă să nu-ţi fie frig în visele mele.

În primăvara asta, ţi-aş vorbi despre perfecţiunea mugurilor de floare şi despre frumuseţea viselor care se încăpăţânează să nu moară. Despre cât de mult continuăm să trăim într-o poveste de iubire cărora alţii i-au pus capăt. Şi te aştept. Te aştept în fiecare zi de primăvară.”