E greu, în ziua de azi, să găseşti „a decent guy” cu care să împărtăşeşti puncte comune, să te înţelegă şi să-l înţelegi, să doreşti să facă parte din viaţa ta, să îţi fie aproape mereu. . . şi pe lângă toate acestea, să mai existe şi „scânteia” care să declanşeze „nebunia”, starea de înamorare.
Dar, mult mai greu este atunci când chiar găseşti „the knight in shining armour” . . . şi totul se potriveşte . . . cu o mică excepţie . . . nu împărtăşiţi aceleaşi dorinţe de viitor. Este cu adevărat greu de suportat această ironie a vieţii.
Nu poţi să îţi faci planuri împreună cu persoana iubită, nici în ceea ce priveşte viitorul apropiat, nici pentru cel îndepărtat. Totul e lipsit de perspectivă şi . . . de speranţă. Sunt "prea multe în joc" şi, pentru „binele omenirii”, relaţia va fi sacrificată aşa cum este sacrificat purcelul în preajma Crăciunului (că tot suntem aproape). Cum? . . . după vechile metode, „cu sânge rece” şi ţipete sfâşietoare . . . nici vorbă de eutanasiere (după cum ne cere UE).
Cred că mi-am format idei false despre iubire. Credeam că atunci când iubeşti doreşti să ai aproape cât mai mult persoana dragă, să-ţi împarţi viaţa, anii şi tot ce se mai poate cu ea. De aceea unii fac pasul acela mare, de a renunţa la libertate pentru viaţa de familie. Mai sunt valabile lucrurile acestea? . . . Au fost vreodată valabile? . . . Am o grămadă de nelămuriri în ceea ce priveşte subiectul acesta.
Iubirea este singura care merită sacrificii? . . . Îţi este îngăduit orice dacă iubeşti?
Poate toate răspunsurile depind de percepţia despre iubire a fiecăruia dintre noi . . . Poate percepţia mea despre iubire mi-au format-o filmele sentimentale, „siropoase”, extrem de sensibile, pentru care am avut mereu o înclinaţie . . . poeziile poate. Sau întotdeauna am simţit astfel . . . am „ridicat în slăvi” iubirea. Acesta este sentimentul care îmi conduce viaţa . . . toate deciziile mele de până acum au avut la bază un substrat emoţional.
Nu ştiu de ce în „tabloul” acesta al iubiri îşi găseşte locul şi „ a putea”. De ce trebuie sa ţinem cont de el dacă iubirea merită sacrificii enorme şi este îngăduit orice? . . . Sau există anumite excepţii de la „regulă”? . . . o fi „aria” sacrificiilor limitată? . . . nu se poate orice? . . . De ce nu? . . . De ce „a dori” nu este mai puternic, de ce nu îl exclude pe „a putea”?
Şi, din nou, răspunsurile sunt influenţate de felul cum percepem viaţa, caracter, capacitatea de adaptare a fiecăruia, cât de mare este sacrificiul pe care trebuie să îl facem, ce presupune acesta, la câte suntem dispuşi să renunţăm . . . şi de multe altele.
Uneori, ideea de a lua viaţa de la capăt poate fi înspăimântătoare, „paralizantă” şi prin urmare, nerealizabilă.
Totuşi, mai visez, pentru că . . . realitatea începe întotdeauna cu visul.
Dar, mult mai greu este atunci când chiar găseşti „the knight in shining armour” . . . şi totul se potriveşte . . . cu o mică excepţie . . . nu împărtăşiţi aceleaşi dorinţe de viitor. Este cu adevărat greu de suportat această ironie a vieţii.
Nu poţi să îţi faci planuri împreună cu persoana iubită, nici în ceea ce priveşte viitorul apropiat, nici pentru cel îndepărtat. Totul e lipsit de perspectivă şi . . . de speranţă. Sunt "prea multe în joc" şi, pentru „binele omenirii”, relaţia va fi sacrificată aşa cum este sacrificat purcelul în preajma Crăciunului (că tot suntem aproape). Cum? . . . după vechile metode, „cu sânge rece” şi ţipete sfâşietoare . . . nici vorbă de eutanasiere (după cum ne cere UE).
Cred că mi-am format idei false despre iubire. Credeam că atunci când iubeşti doreşti să ai aproape cât mai mult persoana dragă, să-ţi împarţi viaţa, anii şi tot ce se mai poate cu ea. De aceea unii fac pasul acela mare, de a renunţa la libertate pentru viaţa de familie. Mai sunt valabile lucrurile acestea? . . . Au fost vreodată valabile? . . . Am o grămadă de nelămuriri în ceea ce priveşte subiectul acesta.
Iubirea este singura care merită sacrificii? . . . Îţi este îngăduit orice dacă iubeşti?
Poate toate răspunsurile depind de percepţia despre iubire a fiecăruia dintre noi . . . Poate percepţia mea despre iubire mi-au format-o filmele sentimentale, „siropoase”, extrem de sensibile, pentru care am avut mereu o înclinaţie . . . poeziile poate. Sau întotdeauna am simţit astfel . . . am „ridicat în slăvi” iubirea. Acesta este sentimentul care îmi conduce viaţa . . . toate deciziile mele de până acum au avut la bază un substrat emoţional.
Nu ştiu de ce în „tabloul” acesta al iubiri îşi găseşte locul şi „ a putea”. De ce trebuie sa ţinem cont de el dacă iubirea merită sacrificii enorme şi este îngăduit orice? . . . Sau există anumite excepţii de la „regulă”? . . . o fi „aria” sacrificiilor limitată? . . . nu se poate orice? . . . De ce nu? . . . De ce „a dori” nu este mai puternic, de ce nu îl exclude pe „a putea”?
Şi, din nou, răspunsurile sunt influenţate de felul cum percepem viaţa, caracter, capacitatea de adaptare a fiecăruia, cât de mare este sacrificiul pe care trebuie să îl facem, ce presupune acesta, la câte suntem dispuşi să renunţăm . . . şi de multe altele.
Uneori, ideea de a lua viaţa de la capăt poate fi înspăimântătoare, „paralizantă” şi prin urmare, nerealizabilă.
Totuşi, mai visez, pentru că . . . realitatea începe întotdeauna cu visul.
........................................................................................................................
(E aproape ora 0, ascult Europa „Love songs” . . . cele mai frumoase piese de dragoste din '80 până azi)
(E aproape ora 0, ascult Europa „Love songs” . . . cele mai frumoase piese de dragoste din '80 până azi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu